Română Maghiară Engleză
Certificate energetice spaţii comerciale

Prevederile legale menţionate la punctul referitor la spaţiile de birouri sunt aplicabile şi în acest caz. Orice spaţiu comercial, indiferent de destinaţia şi utilizarea sa, depozit, magazin, sală de sport, clădiri de învăţământ, spitale, hoteluri şi restaurante etc. va fi în mod obligatoriu închiriată sau vândută pe baza unui certificat de performanţă energetică, existent în prealabil, înainte de încheierea contractului de tranzacţionare - închiriere sau vânzare.

Pentru a veni în întâmpinarea nevoii clienţilor, apărute pe baza acestei cerinţe legale, echipa noastră, formată din Auditori în domeniul energetic pentru clădiri, persoane atestate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, îşi oferă disponibilitatea să realizeze auditul energetic pentru clădiri/unităţi de clădire şi să întocmească certificatul de performanţă energetică şi raportul de audit energetic.

Vom specifica faptul că certificatul nu este necesar în cazul următoarelor tipuri de clădiri: clădiri şi monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită căora, dacă li s-ar aplica cerinţele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior, clădiri utilizate ca lăcaşuri de cult sau pentru alte activităţi cu caracter religios; clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la 2 ani, din zone industriale, ateliere si clădiri nerezidenţiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie; clădiri rezidenţiale care sunt destinate a fi utilizate mai puţin de 4 luni pe an; clădiri independente, cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 mp.



Copyright 2013 Perfekt Office
Design & Programming by Valentin Protiuc